Dropia (Otis tarda)

Dropia (Otis tarda), numită în spaniolă avutarda común sau avutarda euroasiática, este o pasăre de stepă din familia Otididae care trăiește în marile câmpii cu cereale neirigate. Potrivit secțiunii 3.4.1 din manualul examenului de vânător al Juntei din Castilia și León (PDF, p. 83), în Europa nu există nicio pasăre zburătoare mai grea. Spania găzduiește aproximativ 74 % din populația mondială, potrivit BirdLife International (2023), iar specia este protejată în toată țara: nu poate fi vânată.

Ilustrații generate cu IA în scop educativ.

Identificare

Măsoară între 75 și 105 cm lungime și între 190 și 260 cm anvergură, potrivit ghidului de păsări SEO/BirdLife. Are spatele brun-roșcat cu dungi transversale negre, capul și gâtul cenușii și abdomenul alb. În zbor iese în evidență o bandă albă lată pe aripă, formată de tectrice, care contrastează puternic cu remigele negre. Este o pasăre aproape tăcută: doar masculii scot unele sunete în timpul curtării. Merge mult mai mult decât zboară și nu se așază niciodată în copaci, potrivit Enciclopediei virtuale a vertebratelor spaniole (Alonso și Palacín).

Greutatea ei variază mult în funcție de sex și de anotimp. La 155 de masculi și 51 de femele, toți adulți, capturați în Spania între 1987 și 2007, masculii au cântărit în medie 9,65 kg iarna și 11,62 kg primăvara, cu extreme de 7 și 13 kg, iar femelele 4,02 și 4,68 kg, cu extreme de 3,3 și 5,2 kg, potrivit Enciclopediei virtuale. Cei mai mari masculi se apropie de 18 kg, potrivit SEO/BirdLife, iar în februarie 2009 a fost găsit mort în Albacete un mascul de 19 kg.

Mascul și femelă

Masculul cântărește de peste două ori mai mult decât femela, iar primăvara se deosebește și prin penajul nupțial. Din decembrie îi cresc mustățile (în spaniolă, barbas; manualul din Castilia și León le numește și bigotes): smocuri de pene subțiri, lungi de 15-20 cm, de o parte și de alta a ciocului, care ating lungimea maximă în aprilie și cad în iulie și august. În același timp, gâtul i se îngroașă și trece de la cenușiu uniform la un contrast între albul din partea de sus și castaniul închis de la bază, un guler numit în spaniolă gola, potrivit Enciclopediei virtuale. Din cauza acestor pene, numite barbas, manualul amintește că masculii sunt numiți în Spania „barbones”, adică „bărboși”.

Femela este mult mai mică și are o siluetă zveltă, cu gâtul subțire, penajul ceva mai șters și fără mustăți, iar la ea banda albă de pe aripă se vede mult mai puțin. Această bandă și silueta se numără printre cele mai utile trăsături pentru a deosebi cele două sexe în afara perioadei de împerechere. Masculul imatur seamănă destul de mult cu femela, potrivit SEO/BirdLife, și are gâtul aproape în întregime cenușiu-deschis: nu capătă penajul de adult decât la 4 sau 5 ani, potrivit Enciclopediei virtuale. La femele vârsta nu poate fi stabilită pe teren.

Cum o deosebești de spârcaci

Spârcaciul trăiește în aceleași culturi neirigate și în zbor arată și el mult alb pe aripi, dar este mult mai mic: măsoară 40-45 cm, potrivit ghidului de păsări SEO/BirdLife, față de 75-105 cm la dropie. În zbor, aripile spârcaciului produc un fluierat, iar masculul în perioada de împerechere are gâtul negru cu benzi albe, în timp ce masculul de dropie îl are cenușiu și alb, cu gulerul castaniu și mustăți. Fișa spârcaciului compară dropia, spârcaciul, Pterocles alchata și Pterocles orientalis, cele patru păsări de stepă protejate care se studiază pentru examenul de vânător din Castilia și León.

Răspândire și habitat

Are o răspândire foarte discontinuă în Palearctic, din nordul Marocului până în nord-estul Asiei, iar în Spania se găsește subspecia tarda, potrivit ghidului de păsări SEO/BirdLife. Potrivit celui de-al III-lea Atlas al păsărilor cuibăritoare din Spania, nucleul principal se află în centrul Castiliei și León și al Castiliei-La Mancha; în Extremadura, Comunitatea Madrid, Andaluzia, Aragon și Navarra ocupă zone tot mai fragmentate, iar în sudul Comunității Valenciene și în nordul Regiunii Murcia este rară și apare doar izolat.

Ocupă câmpii deschise, fără copaci, cultivate mai ales cu cereale neirigate, cu pârloage și culturi de leguminoase; vara caută și culturile de floarea-soarelui și zonele cu copaci răzleți, precum livezile de măslini și migdali sau pășunile deschise cu stejari, potrivit SEO/BirdLife. Sursele nu sunt de acord în privința terenurilor lăsate necultivate (în spaniolă, eriales): SEO/BirdLife și manualul din Castilia și León le includ în habitatul ei, în timp ce Enciclopedia virtuală și Strategia de conservare a păsărilor amenințate legate de mediile agro-stepice din Spania, a ministerului spaniol (PDF, p. 22), arată că de obicei evită zonele necultivate, inclusiv aceste terenuri, și alte culturi, mai ales pe cele irigate. Manualul adaugă că evită împrejurimile localităților și drumurile intens circulate.

Această strategie, din 2022, se ocupă și de alte păsări amenințate din aceleași culturi, precum spârcaciul, Pterocles alchata și Pterocles orientalis.

Hrănire

Este omnivoră, dar de-a lungul anului mănâncă mai ales plante verzi, cultivate și sălbatice, potrivit Enciclopediei virtuale. Primăvara și vara cresc în importanță artropodele, mai ales gândacii, iar iarna leguminoasele, potrivit SEO/BirdLife. Hrana puilor include 33 % artropode. Ocazional mănâncă și vertebrate mici, precum rozătoare sau șopârle.

Reproducere

Dropiile se reproduc în lek-uri: în fiecare an, de la sfârșitul iernii, masculii dintr-o zonă se adună în aceleași locuri de paradă, unde vin femelele să-și aleagă partenerul, potrivit Enciclopediei virtuale. De la începutul lui martie fac „roata” (în spaniolă, „rueda”): masculul își răsucește corpul și își desface penajul până când își arată abdomenul alb, vizibil de la mare distanță. Doar masculii dominanți, aproximativ 40 % dintre cei din fiecare lek, ajung să se împerecheze, iar fiecare poate fecunda mai multe femele.

Împerecherile au loc mai ales în aprilie, iar clocitul în mai. Masculul nu participă la creșterea puilor: femela depune ouăle într-o adâncitură ușoară a solului, de obicei într-o semănătură sau într-o pârloagă, le clocește și crește singură puii, care își urmează mama de cum ies din ou. Enciclopedia virtuală dă ponte de 1-3 ouă și o incubație de 21-26 de zile, uneori până la 28; SEO/BirdLife, de 2 sau 3 ouă și de 21-28 de zile. Succesul reproductiv este foarte scăzut: în medie, o femelă crește un singur pui în zece ani.

Vârsta la care încep să se reproducă nu este clară. Potrivit SEO/BirdLife, femelele ajung la maturitate sexuală la 3 sau 4 ani, iar masculii la 5 sau 6. Enciclopedia virtuală dă alte vârste: femelele încearcă să cuibărească prima dată între al doilea și al patrulea an de viață, iar masculii ajung la maturitate reproductivă la 4 sau 5 ani, deși mulți nu reușesc să se reproducă decât câțiva ani mai târziu.

Comportament și deplasări

Trăiește în grupuri aproape tot anul, cu o separare clară a sexelor: în general, masculii și femelele formează stoluri separate, care iarna pot depăși o sută de păsări, potrivit Enciclopediei virtuale. Petrece mare parte a zilei mergând încet, hrănindu-se sau stând de pază și se odihnește în orele de la mijlocul zilei, mai ales vara.

În Peninsula Iberică este parțial migratoare, iar cele două sexe se deplasează diferit, potrivit Enciclopediei virtuale. Din 142 de masculi marcați în șase comunități autonome, 70 % au făcut o deplasare sezonieră: după împerecheri, la sfârșitul lui mai sau la începutul lui iunie, au plecat spre zone de vară mai înalte și mai răcoroase, la o distanță medie de 55 km și de cel mult 261 km, mai ales spre nord și nord-est. Dintre femele au migrat 36 % dintre cele marcate la Villafáfila și 51 % dintre cele din centrul peninsulei, în cazul lor iarna.

Câte dropii au mai rămas?

Recensămintele din 2019 au estimat în Spania între 22.000 și 24.000 de dropii, potrivit Cărții Roșii a păsărilor din Spania din 2021 (PDF, p. 756) și strategiei ministerului; al III-lea Atlas dă aceeași cifră. În ultimul deceniu populația a scăzut cu 10-14 %, potrivit acestor două surse, și cu aproximativ 15 %, potrivit Atlasului. La nivel mondial, BirdLife International a estimat în 2023 între 29.600 și 33.000 de indivizi maturi. Studiul lui Alonso și Palacín, publicat în 2022 în revista Bird Conservation International, a calculat că populația mondială a scăzut cu 34 % între 2005 și 2018, iar cea spaniolă cu 28 %.

Potrivit Cărții Roșii, celui de-al III-lea Atlas și strategiei, cu excepția cazurilor în care se citează altă sursă, populația se împarte astfel pe comunități autonome:

• Castilia și León: între 62 și 67 % din populația spaniolă. Recensământul regional din 2019 (PDF, p. 20) a numărat 14.787 de dropii: 5.649 în Zamora, 4.167 în Valladolid și 2.390 în Palencia. În zonele de control, monitorizarea Juntei din 2025 (PDF, p. 12) a numărat 3.549 de păsări în primăvara lui 2025, după minimul istoric de 3.494 din 2024, iar rezervația Villafáfila, 1.539. Raportul avertizează că tendința generală rămâne negativă.
• Castilia-La Mancha: aproximativ 20 %.
• Extremadura: 4 %. Între 2011 și 2019 a pierdut 67 % dintre dropii în provincia Cáceres și 70 % în provincia Badajoz.
• Comunitatea Madrid: 4 %.
• Andaluzia: 328 de dropii în 2024, 69 % dintre ele în provincia Sevilla, potrivit monitorizării păsărilor terestre amenințate a Juntei din Andaluzia.
• Aragon: puțin peste 100, o populație stabilă între 2008 și 2019.
• Navarra: doar 27, după o scădere de 35,7 % între 2009 și 2019.

Coliziunea cu liniile electrice este principala cauză de mortalitate de origine umană, potrivit Enciclopediei virtuale.

Situația legală în Spania

La data de 24 octombrie 2026, dropia figurează în Lista speciilor sălbatice în regim de protecție specială a Decretului regal 139/2011, dar fără categorie în Catalogul spaniol al speciilor amenințate: la nivel național nu este „vulnerabilă” și nici „în pericol de dispariție”. Textul consolidat al anexei a fost actualizat ultima dată pe 19 octombrie 2026, după Ordinul TED/1096/2026, și o menține așa. Aceste date descriu legislația spaniolă, nu legislația română. Consecințele juridice sunt acestea:

• Nu este specie de vânat. Nu se află în lista națională a speciilor care pot fi vânate (Decretul regal 1095/1989, anexa I), iar declararea speciilor vânabile de către comunitățile autonome „nu va putea afecta în niciun caz” speciile din Listă (Legea 42/2007 privind patrimoniul natural și biodiversitatea, articolul 65.1).
• Este interzis să fie ucisă, capturată, urmărită sau deranjată, precum și să i se distrugă sau deterioreze cuiburile și locurile de reproducere, iernare sau odihnă (articolul 57.1.b).
• Vânarea ei este infracțiune. Articolul 334 din Codul penal spaniol îl pedepsește pe cel care vânează specii protejate cu închisoare de la șase luni la doi ani sau amendă de la opt la douăzeci și patru de luni, plus interzicerea dreptului de a vâna de la doi la patru ani, iar dacă se folosesc arme adaugă pierderea dreptului de a deține și de a purta arme de la doi la patru ani.

Nu a fost mereu așa: până în 1980 se vâna. Ordinul din 18 iunie 1976, de exemplu, îi stabilea o perioadă de vânătoare de la sfârșitul lui februarie până la începutul lui aprilie, cu autorizații pentru un singur exemplar pe terenurile de folosință comună și cote în fondurile de vânătoare. Protecția ei a venit astfel:

• Ordinul din 26 iunie 1980, publicat în Monitorul Oficial spaniol (BOE) nr. 163 din 8 iulie 1980, a interzis prin articolul 5 vânarea ei pe întreg teritoriul național în sezonul 1981, din cauza declinului populațiilor. Ordinele privind perioadele de vânătoare din anii următori au menținut interdicția până la cel din 1984.
• Decretul regal 1497/1986 din 6 iunie, în vigoare din 22 iulie 1986, a adăugat-o pe lista speciilor protejate pe întreg teritoriul național.
• Decretul regal 439/1990 din 30 martie a catalogat-o „de interes special” în primul Catalog național al speciilor amenințate.

Comunitățile autonome îi pot acorda o protecție mai mare în propriile cataloage. Tabelul de mai jos, verificat pe 24 octombrie 2026 în monitorul oficial al fiecărei norme, le cuprinde pe toate cele 17; acolo unde nu are o categorie proprie, o protejează Lista națională:

În afara legislației spaniole, dropia figurează în anexa I a Directivei Păsări a Uniunii Europene, cea a speciilor care au nevoie de măsuri speciale de conservare a habitatului, și nu în anexa II, cea a speciilor care pot fi vânate. Convenția de la Bonn privind speciile migratoare o include în anexele sale I și II; memorandumul său de înțelegere pentru populația din Europa Centrală, semnat, printre altele, de Republica Cehă și de România, nu include Spania. Cartea Roșie a păsărilor din Spania din 2021 (PDF, p. 755) o consideră aproape amenințată, Lista Roșie a IUCN o consideră din 2023 în pericol la nivel mondial, iar evaluarea sa europeană din 2021, cu risc scăzut în Europa.

Întrebări frecvente despre dropie