Sitarul de pădure (Scolopax rusticola)

Sitarul de pădure (Scolopax rusticola) este o pasăre limicolă din familia scolopacidelor care, spre deosebire de aproape toate celelalte limicole, trăiește în pădure și se mișcă discret printre frunzele căzute, potrivit ghidului de păsări SEO/BirdLife. În Spania cuibărește în număr mic, dar iarna sosesc aici mulți sitari din nordul Europei, iar pentru vânători este o piesă de vânat mic foarte căutată.

Ilustrații generate cu IA în scop educativ.

În Spania are multe nume. Denumirile spaniole sunt becada și chocha perdiz; în Cantabria și Țara Bascilor i se spune sorda, iar în Asturias și Galicia, arcea, așa cum apar în norma de vânătoare a Cantabriei, în manualul vânătorului al Guvernului Basc, în rezoluția de vânătoare din Asturias și în Catalogul speciilor amenințate din Galicia. În limba bască se numește oilagorra, iar în catalană, becada. Consiliile insulare din Mallorca și Menorca îl numesc cega, cuvânt pe care versiunea spaniolă a rezoluțiilor lor îl traduce prin „ciega”, iar legea canară a speciilor protejate îl numește gallinuela.

Identificare

Măsoară 33-38 de centimetri în lungime și 55-65 de centimetri în anvergură, potrivit ghidului de păsări SEO/BirdLife, iar ca mărime seamănă cu o potârniche, potrivit manualului pentru examenul de vânător al Juntei de Castilia și León (PDF, p. 28). Adulții cântăresc în medie 304,5 grame, potrivit BirdFacts, baza de date a British Trust for Ornithology. Ciocul măsoară circa 7 centimetri, în medie 71-75 de milimetri la păsările din Țările de Jos, Irlanda și Scandinavia, și este galben-cenușiu la bază și brun-închis la vârf, potrivit Enciclopediei virtuale a vertebratelor din Spania (Purroy și Purroy, 2016).

Este o pasăre îndesată, cu picioare scurte. Acestea sunt trăsăturile ei, potrivit SEO/BirdLife, Enciclopediei virtuale și manualului din Castilia și León:

• Capul. Creștetul și ceafa sunt traversate de bare transversale închise la culoare. Ochii, mari și întunecați, sunt așezați mult în spate și sus pe cap, ceea ce îi oferă un câmp vizual de 360 de grade.
• Partea superioară. Spatele este brun-roșcat, ca o frunză uscată, cu un desen pestriț de bare, puncte și pete care îl face aproape invizibil pe frunzele căzute.
• Partea inferioară. Este bej sau crem, cu multe bare transversale închise.
• Aripile și coada. Aripile sunt late și rotunjite, fără dungă alară, iar rectricele au vârful alb.
• Picioarele. Sunt scurte, de la roz la cenușiu.
• Sexele și vârsta. Masculul și femela arată la fel, iar tinerii sunt practic identici cu adulții.

La ridicare și în zbor

Se bizuie pe camuflaj și își ia zborul cu greu, dar, când se simte amenințat, se ridică exploziv, cu o bătaie zgomotoasă din aripi, potrivit manualului din Castilia și León, și zboară neregulat și în zigzag, la mică înălțime, printre copaci, potrivit SEO/BirdLife. În zbor pare mai greoi decât becaținele, cu o siluetă masivă și bătăi de aripi mai lente, și își arată partea inferioară, cu bare dese.

Vocea

Iarna, când este ridicat de pe pajiștile unde se hrănește sau când zboară între pădure și pășuni, scoate adesea un „șaap” puternic, asemănător strigătului becaținei, potrivit Enciclopediei virtuale. În zborul nupțial, masculul repetă un mormăit răgușit urmat de un sunet ascuțit și strident, „corr, corr, corr, psit”, iar „psit” se aude până la circa 400 de metri; SEO/BirdLife îl transcrie „uorc uorc uorc schiquit”.

Vârsta, cu pasărea în mână

Cu pasărea în mână se poate afla dacă este tânără, sub un an, sau adultă, potrivit Enciclopediei virtuale și manualului vânătorului al Guvernului Basc (PDF, p. 93):

• Remigele primare. La tineri, vârfurile sunt foarte uzate și ascuțite, mai ales spre sfârșitul iernii; la adulți sunt noi și rotunjite.
• Tectricele primare. La tineri au la capăt o margine lată, de aceeași culoare castanie ca restul penei; la adulți, marginea este mai îngustă și mult mai deschisă.

Cum se deosebește de becațina comună și de becațina mică

Toate cele trei sunt limicole brune cu cioc lung, dar sitarul este mult mai mare și trăiește în pădure. Becațina comună și becațina mică caută locuri mlăștinoase.

Datele din tabel provin din ghidurile de păsări SEO/BirdLife pentru sitarul de pădure, becațina comună și becațina mică, din Enciclopedia virtuală a vertebratelor din Spania, din manualul din Castilia și León și din greutatea medie a adulților din BirdFacts (becațina comună și becațina mică).

Alte păsări cu care se confundă la ridicare

În pădure, un sitar care se ridică se vede doar o clipă printre ramuri. De aceea manualul din Castilia și León (PDF, p. 164) cere să se tragă numai după ce sitarul a fost identificat, fiindcă tragerea „după zgomot” poate duce la o greșeală ireparabilă. Acestea sunt confuziile pe care le menționează manualele și examenele de vânător:

• Cucul, uliul păsărar și huhurezul mic. Examenul de vânător din Navarra avertizează asupra cucilor, uliilor păsărari, huhurezilor mici și altor specii de pădure care nu pot fi vânate și amintește că uliul păsărar are aripile late și rotunjite și alternează bătăile rapide de aripi cu planări lungi.
• Huhurezul mic, cucuveaua și gaița. Manualul vânătorului al Guvernului Basc (PDF, p. 144) cere să nu fie confundat zborul în zigzag al sitarului cu zborul silențios al huhurezului mic sau cu zborul ondulat al cucuvelei, iar examenul din Țara Bascilor adaugă gaița, pentru că trăiește în aceeași pădure ca sitarul.
• Femela cocoșului de munte. În Munții Cantabrici și în Pirinei trebuie avut în vedere că se poate ridica femela brun-roșcată a cocoșului de munte, potrivit manualului basc. Cartea Roșie a păsărilor din Spania (2021, p. 262 din PDF) enumeră printre amenințările la adresa cocoșului de munte, înscris „în pericol de dispariție” în Catalogul spaniol al speciilor amenințate, femelele împușcate la vânătoarea sitarului, confundate cu acesta.

Răspândire, habitat și migrație

Cuibărește în Europa continentală, în Insulele Britanice, în Macaronezia și într-o fâșie din Asia Centrală până în extremitatea ei estică, potrivit SEO/BirdLife. În Spania este o pasăre sedentară rară și, mai ales, oaspete de iarnă.

Cuibărește în fâșia de nord, din Galicia, prin Munții Cantabrici, Munții Bascilor și Pirinei, până în Catalonia, și local în Sistemul Iberic și în Sistemul Central, potrivit celui de-al III-lea Atlas al păsărilor în perioada de reproducere din Spania (Onrubia, Purroy Iraizoz și Purroy Balda, 2022). În Insulele Canare cuibărește pe Gran Canaria, Tenerife, La Gomera, El Hierro și La Palma. Populația cuibăritoare a fost estimată în 2003 la 3.600-4.000 de perechi, o estimare veche care, potrivit Atlasului, ar putea fi astăzi considerabil mai mică: între Atlasul al II-lea (1998-2002) și Atlasul al III-lea (2014-2018), suprafața ocupată s-a redus cu 24 %, mai ales în nucleele cantabrice și din Sistemul Iberic, în timp ce în zonele mai înalte ale Pirineilor a crescut.

Pentru cuibărit preferă pădurile umede de tip eurosiberian, precum mestecănișurile, stejărișurile și făgetele, potrivit SEO/BirdLife. Iarna este mult mai puțin pretențios și ocupă aproape orice pădure, de la stejărișurile de munte la pădurile de stejar verde, pinete, zăvoaie și pâlcuri de pădure izolate pe Meseta centrală; pajiștile și pășunile din apropiere, unde se hrănește noaptea, au atunci un rol foarte important. Lipsește aproape complet din câmpiile agricole ale celor două podișuri ale Mesetei și din centrul văilor Ebrului și Guadalquivirului, potrivit Atlasului.

Migrează noaptea, potrivit manualului vânătorului al Guvernului Basc. Primii sitari ajung în nordul Spaniei la mijlocul lui octombrie; pasajul se intensifică în ultima săptămână din octombrie și, mai ales, din a doua săptămână din noiembrie și atinge maximul la sfârșitul lui noiembrie. În decembrie, multe păsări continuă spre sud, iar migrația de întoarcere începe în a doua jumătate a lui februarie, potrivit datelor lui Lucio și Sáenz de Buruaga (2000) citate de Enciclopedia virtuală.

Majoritatea sitarilor care iernează în Spania cuibăresc în nordul și estul Europei. Nouă din zece tineri vânați în Spania între 2007 și 2009 proveneau din sudul zonei baltice, Ucraina, Belarus și vestul Rusiei, potrivit analizei izotopilor din penele lor (Hobson și colaboratorii, 2013), iar cei opt sitari marcați cu emițătoare în nordul Spaniei s-au întors să cuibărească între Finlanda și Siberia, la 5.168-10.560 de kilometri (Arizaga și colaboratorii, 2015), potrivit Enciclopediei virtuale. Peninsula Iberică este, în plus, un refugiu în timpul valurilor de frig intens din centrul Europei, potrivit Atlasului.

Populația care iernează în peninsulă și în Insulele Baleare a fost estimată la 640.000-680.000 de păsări, potrivit Atlasului și Cărții Roșii a păsărilor din Spania (2021, p. 762 din PDF). Este o estimare veche, din lucrările lui Lucio și Sáenz de Buruaga (2000) și ale lui Arroyo și Guzmán (2010), iar numărul variază mult de la o iarnă la alta, în funcție de succesul cuibăritului în țările de origine și de presiunea vânătorii.

Hrănire

Se hrănește mai ales cu nevertebrate din sol, pe care le caută în pământul reavăn și bogat în humus din pădure sau de pe pășunile umede, potrivit SEO/BirdLife: își înfige ciocul ca pe o sondă, iar vârful lui, plin de pori sensibili și terminații nervoase, detectează și prinde viermi, râme, larve și moluște mici.

Hrana lui principală sunt râmele, potrivit Enciclopediei virtuale, care adaugă larvele și adulții de insecte, mai ales de coleoptere, iar când solul este uscat, urechelnițe, miriapode și greieri. Mănâncă și puțină hrană vegetală: semințe și fructe, de pildă de afin, soc, scoruș și mur. Sitarii ținuți în captivitate ajung să mănânce 300 de grame de râme pe zi.

Iarna își petrece ziua în pădure și iese noaptea să se hrănească pe pășuni și pajiști, de obicei la mai puțin de un kilometru de pădure, potrivit Enciclopediei virtuale, care citează un studiu francez în care pășunile cu animale crescute extensiv aveau de trei ori mai multe râme decât fânețele. Reducerea pajiștilor folosite pentru pășunat este una dintre problemele de conservare ale speciei, potrivit SEO/BirdLife.

Reproducere

Primăvara, masculii fac zboruri nupțiale la amurg deasupra pădurii. Potrivit Enciclopediei virtuale, aceste zboruri se repetă din martie până în iulie, cu un maxim la mijlocul lui mai, iar în Munții Cantabrici se observă de la mijlocul lui aprilie până la începutul lui iunie. Împerecherea este promiscuă: un mascul se poate împerechea succesiv cu până la patru femele.

Cuibul este o adâncitură în sol de 12-15 centimetri în diametru și 2-5 centimetri adâncime, căptușită cu frunze uscate, iarbă, ace de pin și câteva pene, ascunsă printre frunze, la baza unui copac sau la adăpostul unui rug, potrivit SEO/BirdLife. Ponta are de obicei 4 ouă, deși variază între 2 și 5, de culoare bej sau brun-rozalie cu pete brune, pe care le clocește numai femela, timp de 21-24 de zile.

Puii eclozează acoperiți de un puf care îi camuflează și, la scurt timp după ecloziune, se mișcă deja pe solul pădurii. Numai femela îi îngrijește și, în caz de pericol, îi poate transporta între picioare; zboară la 15-20 de zile și devin independenți la cinci-șase săptămâni, potrivit Enciclopediei virtuale. De regulă depune o singură pontă pe an, dar dacă o pierde, femela poate depune o pontă de înlocuire, de obicei la peste 10 kilometri de primul cuib. Femelele cuibăresc prima dată la vârsta de un an, iar majoritatea masculilor, la doi ani.

Cât trăiește?

Speranța de viață obișnuită a unui sitar care ajunge la vârsta de reproducere este de 4 ani, potrivit BirdFacts: 61 % dintre adulți supraviețuiesc de la un an la altul, dar numai 36 % dintre tineri trec de primul an. Recordul european cunoscut prin inelare este de 16 ani și 4 luni, al unui sitar din programul francez de inelare, care a fost împușcat, potrivit listei europene a recordurilor de longevitate EURING din 2023 (p. 8). Recordul britanic, potrivit BirdFacts, este de 15 ani, 5 luni și 12 zile.

Printre păsările vânate predomină tinerii: în Spania, circa 60 % dintre sitarii vânați toamna și iarna sunt păsări tinere, născute în acel an, potrivit datelor lui Lucio și Sáenz de Buruaga (2000) citate de Enciclopedia virtuală.

Este amenințat?

În ansamblul Spaniei nu este înscris ca specie amenințată: nu figurează pe lista speciilor sălbatice în regim de protecție specială și nici în Catalogul spaniol al speciilor amenințate. Categoriile lui din listele roșii, care nu au efect juridic, sunt următoarele:

• Cartea Roșie a păsărilor din Spania (2021). Îl încadrează la categoria „date insuficiente” atât iarna, cât și în perioada de cuibărit (Cartea Roșie, p. 761 din PDF), pentru că lipsesc datele despre mărimea populației și despre tendința ei. Amintește reducerea cu 24 % a arealului de cuibărit și enumeră printre amenințări pierderea pădurilor, reducerea fânețelor și pășunilor unde se hrănește toamna și iarna și supraexploatarea prin vânătoare. În Cartea Roșie anterioară, din 2004, nu a fost evaluat.
• Listele roșii internaționale. La nivel mondial și european este o specie cu „preocupare minimă”, potrivit Cărții Roșii. Lista Roșie europeană din 2021, citată de SEO/BirdLife, estimează populația europeană la 9-13 milioane de exemplare.

În plus, populația care cuibărește în Galicia figurează ca „vulnerabilă” în Catalogul speciilor amenințate din Galicia, potrivit listei faunei vulnerabile a Guvernului Galiciei, deși sitarii care iernează acolo pot fi vânați, iar Insulele Canare îl includ printre speciile „de interes pentru ecosistemele canare”.

În 2024 au fost vânați în Spania 115.927 de sitari, potrivit Anuarului de statistică forestieră pe 2024 (PDF, p. 30).

Situația legală în Spania

La 24 octombrie 2026, sitarul de pădure figurează pe lista statului spaniol a speciilor care pot fi vânate (Real Decreto 1095/1989, anexa I). Aceste date descriu legislația spaniolă, nu legislația română. Fiecare comunitate autonomă decide dacă și în ce condiții se vânează și stabilește terenurile și perioadele (Ley 42/2007, legea patrimoniului natural și a biodiversității, articolul 65).

În plus:

• Nu figurează pe lista speciilor sălbatice în regim de protecție specială și nici în Catalogul spaniol al speciilor amenințate (Real Decreto 139/2011).
• Nu figurează pe lista speciilor care pot fi comercializate pe întreg teritoriul Spaniei, care, dintre păsări, cuprinde doar rața mare, potârnichea cu picioare roșii, potârnichea berberă, fazanul, porumbelul gulerat, porumbelul de scorbură și prepelița (Real Decreto 1118/1989).
• Directiva 2009/147/CE privind conservarea păsărilor sălbatice îl include în anexa II, partea A, a speciilor care pot fi vânate în întreaga zonă de aplicare a directivei, în limitele legislației fiecărui stat, și în anexa III, partea B, a speciilor a căror comercializare poate fi autorizată de state.

Fiecare comunitate autonomă își stabilește perioadele și condițiile în fiecare sezon; în Insulele Baleare o face fiecare consiliu insular, iar în Țara Bascilor, fiecare consiliu provincial. Acest tabel rezumă sezonul 2026-2027, verificat la 24 octombrie 2026 în buletinele oficiale ale celor șaptesprezece comunități autonome. Datele dintre paranteze sunt calculate pe baza duminicilor pe care le menționează fiecare normă:

Datele din tabel nu înlocuiesc ordinul sau rezoluția în vigoare din fiecare comunitate și nici planul tehnic al fiecărui teren de vânătoare, care stabilesc zilele, cotele și modalitățile. Suspendarea din Madrid este provizorie și se poate schimba înainte de sfârșitul sezonului. Înainte de a ieși la vânătoare, verifică norma comunității autonome în care vânezi și autorizația terenului.

Cum se vânează

Sitarul se vânează mai ales la sărite, cu câine, și, în funcție de comunitate, în linie; unele, precum Extremadura și cele patru Insule Baleare, permit și șoimăritul, iar Cantabria autorizează perreo. Aproape toate comunitățile interzic vânătoarea la pândă sau la pasaj ori permit doar vânătoarea la sărite și în linie, iar legea vânătorii din Țara Bascilor interzice vânătoarea la sărite fără câine.

Câinele are rolul principal. Manualul vânătorului al Guvernului Basc descrie vânătoarea la sărite cu câini de aret, al cărei moment culminant este aretul câinelui și clipa foarte scurtă în care sitarul aleargă pe sol și se ridică în zigzag, iar manualul pentru examenul de vânător din Castilia și León recomandă să se tragă numai asupra sitarilor ridicați de propriul câine și să se vâneze în linie cu cât mai puțini vânători. Bizkaia cere câine de aret, iar Navarra și La Rioja cer ca câinele să poarte clopoțel sau localizator, care, potrivit ordinului din Navarra, permite localizarea lui și prevenirea accidentelor cu alți oameni aflați în pădure; Aragon, La Rioja, Navarra și Bizkaia impun, în plus, îmbrăcăminte de mare vizibilitate.

Pentru focurile trase de aproape printre copaci, la mai puțin de 30 de metri, manualul basc (PDF, p. 166) recomandă arma cu țeavă lisă de calibrul 12 cu un șoc foarte deschis, marcat cu cinci sau patru stele, și alice de la numărul 10 la 8.

Odată cu valurile de frig din centrul și nordul Europei, mulți sitari ajung în peninsulă, se concentrează și devin vulnerabili. Navarra poate declara atunci zile de vreme potrivnică și poate interzice vânătoarea, Castilia-La Mancha o interzice când zăpada acoperă solul, iar manualul basc amintește că, după o iarnă cu ger extrem urmată de o presiune mare a vânătorii, populațiile au nevoie de doi-trei ani ca să se refacă (PDF, p. 156).

În afara sezonului, unele comunități permit ieșirea cu câinele, fără arme: Mallorca, Ibiza și Formentera autorizează numărători ale sitarilor fără împușcare, cu câine de aret, Navarra permite în februarie căutarea cu câinii fără armă pe terenurile cu sitari, iar Cantabria permite perreo, cu câini și fără arme, până la 15 martie.

Surse și data revizuirii

Revizuirea editorială și consultarea surselor: 24 octombrie 2026. Normele descrise sunt cele spaniole și cele europene aplicabile în Spania; cifrele de populație sunt cele mai recente publicate.

• SEO/BirdLife — Guía de aves: Chocha perdiz
• SEO/BirdLife — Guía de aves: Agachadiza común și Agachadiza chica
• SEO/BirdLife — III Atlas de las aves en época de reproducción en España: Chocha perdiz (Onrubia, Purroy Iraizoz și Purroy Balda, 2022)
• SEO/BirdLife — Libro Rojo de las Aves de España (2021)
• MNCN-CSIC — Enciclopedia Virtual de los Vertebrados Españoles: Chocha perdiz (Purroy și Purroy, 2016)
• Junta de Castilla y León — Temario del examen del cazador (v. 2024), punctul 2.2.10
• Guvernul Basc — Manual del cazador (2020), capitolul 4, fișa 13
• British Trust for Ornithology — BirdFacts: Woodcock
• EURING — lista europeană a recordurilor de longevitate (2023)
• Ministerul pentru Tranziție Ecologică și Provocarea Demografică — Anuario de Estadística Forestal 2024

Întrebări frecvente despre sitarul de pădure