Iepurele de câmp: identificare și vânătoare în Spania

Iepurele de câmp (Lepus europaeus), numit uneori și iepure european, este cel mai mare dintre cele trei specii de iepuri din Spania și singurul dintre ele care nu este endemic în Peninsula Iberică. În Spania trăiește numai în nord și este rar în mare parte din această zonă, așa că importanța lui la vânătoare este limitată, spre deosebire de o mare parte a Europei. Ca să-l recunoști, trebuie să combini mai multe trăsături și să-l compari cu iepurele iberic și cu iepurele de piornal.

Ilustrații generate cu IA în scop educativ.

Pe scurt:

• Identificare: cel mai mare dintre cei trei iepuri (3,7 kg în medie), cu picioarele fără pete albe și abdomenul alb puțin întins, care trece în brunul spatelui fără o limită netă.
• Unde trăiește: doar în nordul peninsulei, din Catalonia până în centrul Asturiei, și este rar în cea mai mare parte a acestei zone.
• Cum îl deosebești: iepurele iberic are o pată albă pe picioare, iar cel de piornal, o bandă facială; nicio trăsătură izolată nu ajunge.
• Vânătoare: figurează pe lista de stat a speciilor vânabile, dar fiecare comunitate autonomă decide dacă se vânează și în ce condiții; Navarra și Aragon sunt două exemple.

Identificare

Atlasul și Cartea Roșie a mamiferelor terestre din Spania (2007), fișa lui Ballesteros, îl descrie ca pe cel mai mare iepure din peninsulă: 49,4-55,8 cm lungimea capului și a corpului, coada de 8,4-9,8 cm, laba posterioară de 13,8-14,6 cm, urechile de 9,7-11,3 cm și o greutate de 3,0-4,4 kg. Femelele sunt ceva mai grele decât masculii, dar, în afară de această mică diferență de talie, nu există dimorfism sexual: sexul se poate stabili doar după organele genitale externe. Urechile sunt lungi, cu vârful negru; blana este brun-gălbuie, cu abdomenul albicios și puțin întins, iar iarna capătă tonuri mai cenușii. Coada este albă cu negru.

Manualul pentru examenul de vânător din Castilia și León, versiunea 2024 (PDF, fila 54, pagina tipărită 48), secțiunea 2.3.4, îi atribuie o greutate medie de 3,7 kg, fără diferențe vizibile de talie între femelă și mascul, și subliniază două trăsături: între brunul spatelui și albul abdomenului există o zonă de trecere puțin marcată, în timp ce la ceilalți doi iepuri separarea este netă, iar picioarele nu au pete albe, ca la iepurele de piornal și spre deosebire de cel iberic. Fișa SECEM rezumă aceleași trăsături: urechi lungi cu vârful negru și blană brun-gălbuie, cu abdomenul albicios.

Iepurele de câmp, iepurele iberic și iepurele de piornal: cum se deosebesc

În Spania trăiesc trei specii de iepuri. Iepurele iberic ocupă aproape toată peninsula, iar iepurele de piornal doar Munții Cantabrici; amândoi au fișa lor. Tabelul combină datele din Atlas (fișa lui Ballesteros despre iepurele de câmp și fișa lui Carro și Soriguer despre iepurele iberic), din manualul din Castilia și León și din Enciclopedia Virtual de los Vertebrados Españoles (iepurele iberic, Purroy, 2017; iepurele de piornal, Carro, 2018).

Nicio trăsătură izolată nu este sigură. Greutățile se suprapun: Atlasul îi dă iepurelui de câmp de la 3,0 kg în sus, iar Enciclopedia Virtual citează femele de iepure iberic de până la 3,28 kg; și lungimea urechilor se suprapune: 9,7-11,3 cm la iepurele de câmp și 9,6-10,1 cm la cel iberic, potrivit Atlasului. Culoarea se schimbă cu anotimpul și cu lumina, iar iarna iepurele de câmp e mai cenușiu. Nici locul nu ajunge: arealele iepurelui de câmp și ale celui iberic se ating, de exemplu în Álava, unde iepurele iberic trăiește doar în Rioja alavesa, iar restul provinciei este al iepurelui de câmp, potrivit Enciclopediei Virtual, și în nordul provinciilor Burgos și Palencia, singurul colț din Castilia și León cu iepure de câmp, potrivit manualului. În plus, Atlasul amintește că s-au eliberat iepuri crescuți în captivitate sau aduși din alte populații europene, iar manualul, că în Spania s-a dovedit hibridarea naturală dintre iepurele iberic și cel de câmp. Ca să-l identifici, combină pata albă de pe picioare (iberic), banda facială (piornal) și întinderea și limita albului de pe abdomen (de câmp) cu talia și locul.

Răspândire și habitat

Potrivit Atlasului, arealul lui natural cuprinde cea mai mare parte a Europei și sud-vestul Asiei, cu excepția Scandinaviei, a nordului Rusiei, a Insulelor Britanice și a aproape întregii Peninsule Iberice, unde îl înlocuiesc alți iepuri; a fost introdus în zone din Marea Britanie și din sudul Scandinaviei, în Argentina, Chile, Statele Unite, Australia și Noua Zeelandă. În peninsulă trăiește de pe coasta Cataloniei, la nord de Ebro, până în centrul Asturiei și de la poalele munților din Aragon („somontano”) și podișurile din Burgos și Palencia până la granița cu Franța și coasta cantabrică. În Spania este descrisă doar subspecia nominală, L. e. europaeus. SECEM adaugă că lipsește din Portugalia, din Baleare și din Canare.

Același Atlas avertizează că este rar în cea mai mare parte a arealului său din Spania și că a dispărut din centrul și estul Asturiei, de pe litoralul Cantabriei, dintr-o parte a Țării Bascilor și a Navarrei, din zonele învecinate cu iepurele iberic și de pe aproape toată fâșia litorală a Cataloniei; unele semnalări de pe harta lui provin din repopulări cu viabilitate redusă pe termen lung. Enciclopedia Virtual îi atribuie iepurelui de câmp nordul Navarrei, nordul Aragonului, cea mai mare parte a Cataloniei și aproape toată Álava, iar manualul din Castilia și León îl limitează în această comunitate la nordul provinciei Burgos și la extremitatea nordică a provinciei Palencia.

În nordul Spaniei ocupă mai ales peisajele agricole atlantice cu tufărișuri, garduri vii și pâlcuri de arbori, dar și câmpiile cultivate de tip mediteranean din bazinul Ebrului. Trăiește de la nivelul mării până în munții înalți, aproape de 2.000 m în Pirinei. Manualul adaugă că atinge densități mai mari pe terenurile cultivate care alternează cu pajiști și mici pâlcuri de pădure decât în zonele foarte împădurite sau foarte despădurite.

Hrănire

Potrivit Atlasului, este vegetarian și mănâncă plante ierboase, mai ales graminee. Primăvara adaugă flori și lăstari de alte plante, iar toamna și iarna și ciuperci, unele fructe și lăstari de arbuști și de arbori. Cerealele cultivate sunt o hrană bună cât timp sunt verzi.

Reproducere

Perioada de reproducere este foarte lungă. Potrivit Atlasului, împerecherile sunt colective și nocturne, gestația durează 40 de zile și se nasc între unul și trei pui; în Franța, mărimea medie a unei fătări este de 2,5-2,7 pui. Fătările au loc mai ales între februarie și septembrie, iar majoritatea femelelor fată de trei până la cinci ori pe an. Manualul din Castilia și León plasează fătările între sfârșitul lui ianuarie și începutul lui octombrie, cu un ciclu care începe deja în decembrie, și indică doi pui în medie la o fătare, foarte rar cinci sau mai mulți, și până la cinci fătări pe an la femelele adulte.

Puii se nasc acoperiți de blană și cu ochii deschiși și se împrăștie singuri în jurul locului fătării. O dată pe zi se adună, iar mama îi alăptează câteva minute; cresc repede și devin independenți înainte de o lună. Manualul amintește că între speciile de iepuri există hibridare naturală și că în Spania s-a dovedit între iepurele iberic și cel de câmp.

Comportament

Își petrece ziua culcat în vegetație și devine activ la amurg, rămânând activ cea mai mare parte a nopții. Potrivit Atlasului, noaptea este destul de sociabil: are o organizare socială complexă, cu o ierarhie stabilită prin urmăriri și posturi de intimidare, și își petrece cea mai mare parte a acestui timp hrănindu-se, cu perioade de odihnă și de contact cu alți iepuri. Este prada obișnuită a lupului, a vulpii, a pisicii sălbatice și a marilor păsări răpitoare.

Amenințări și boli

Atlasul descrie un declin continuu al iepurelui de câmp în toată Europa în ultimele decenii. În Spania, principala problemă este alterarea habitatului: înlocuirea peisajelor agricole cu monoculturi forestiere, intensificarea agriculturii și ocuparea teritoriului de infrastructuri și așezări, care au redus suprafețele potrivite pentru specie și au contribuit la fragmentarea unor populații marginale. Mai adaugă vânătoarea excesivă sau prost planificată, folosirea fără discernământ a produselor fitosanitare și repopulările nepotrivite și propune refacerea diversității peisajului agricol, păstrarea gardurilor vii și a pâlcurilor de arbori și alternarea culturilor. Pe baza anuarului de statistică agroalimentară, Atlasul estima circa 10.000 de exemplare vânate în 1996 în arealul iepurelui de câmp; este o cifră veche, care arată doar importanța cinegetică mică a unei specii cu areal redus și densitate scăzută. La scară mondială, SECEM îl prezintă ca specie cu preocupare minimă (LC), potrivit evaluării IUCN din 2018.

• Sindromul iepurelui de câmp european (EBHS). Potrivit Atlasului, a provocat mortalitate ridicată în Europa și a ajuns în Peninsula Iberică în 1991; unele boli sunt favorizate de repopulări.
• Tularemia. Se poate transmite la om. Pliantul Junta de Castilla y León pentru vânători recomandă să nu atingi animale moarte sau bolnave, să folosești mănuși de cauciuc când jupoi și manipulezi iepurii și să gătești bine carnea.

Situația legală în Spania

La 17 octombrie 2026, clasificarea de stat a iepurelui și autorizarea de a-l vâna sunt lucruri diferite. Aceste date descriu legislația spaniolă, nu legislația română.

• Clasificarea de stat. Iepurele figurează ca „Liebre (Lepus spp.)” în anexa I la Real Decreto 1095/1989, care declară speciile de vânat; textul lui consolidat are ultima actualizare publicată la 21/12/2013, iar articolul 1.3 permite fiecărei comunități autonome să excludă specii din această listă. Niciun iepure nu figurează în lista spaniolă a speciilor cu regim de protecție specială și nici în catalogul speciilor amenințate din Real Decreto 139/2011.
• Autorizarea comunității autonome. Articolul 65 din Ley 42/2007 prevede că se vânează doar speciile stabilite de comunitățile autonome, care fixează și terenurile și datele permise pentru fiecare. Lista de stat nu ajunge: fiecare comunitate decide dacă iepurele de câmp se vânează, când, cum și cu ce limite, iar fiecare fond de vânătoare le precizează în planul său.

Cele două exemple de mai jos, verificate la 17 octombrie 2026 în textul publicat al fiecărui act, arată cum se schimbă condițiile de la un teritoriu la altul. Nu sunt o regulă națională și nici o listă completă.

Navarra

• Orden Foral 195E/2026, din 23 iunie (BON nr. 134 din 10 iulie 2026), aprobă dispoziția generală privind perioadele de vânătoare și de prohibiție (disposición general de vedas) pentru sezonul 2026-2027.
• Articolul 13 autorizează vânarea iepurelui de câmp doar cu copoi, adică câini care urmăresc urma (perros de rastro), între 1 noiembrie și 27 decembrie 2026, duminica și în zilele de sărbătoare națională, regională sau locală, potrivit planului de gestionare cinegetică, evaluărilor din 2026 și calendarului fiecărui fond de vânătoare. La goană, cel mult șase persoane pe echipă.
• Se poate recolta cel mult un iepure pe zi de vânător sau de echipă, iar fiecare fond trebuie să țină evidența capturilor cu sigilii sau carduri din momentul capturii.
• Joia, sâmbăta și duminica, din septembrie până în decembrie 2026, este permis antrenamentul copoilor pe teren, fără armă.
• Iepurele iberic are în același act un articol propriu, articolul 12, cu alte condiții pentru vânătoarea cu pușca și cu ogari.

Aragon

• Orden MAT/897/2026, din 5 iunie (BOA nr. 118 din 23 iunie 2026), aprobă Planul general de vânătoare al Aragonului (Plan General de Caza) pentru sezonul 2026-2027. Include iepurele (Lepus granatensis și Lepus europaeus) printre speciile de vânat mic (articolul 1.1.a) și îi autorizează vânarea în acest sezon (articolul 3).
• Mamiferele de vânat mic se vânează din a treia duminică din octombrie până în a patra duminică din ianuarie (articolul 6.1.a), adică de la 18 octombrie 2026 la 24 ianuarie 2027. Zilele de vânătoare le stabilește planul anual al fiecărui fond (articolul 7.1), iar titularul lui poate modifica datele dacă le justifică în planul tehnic (articolul 9.1).
• Corectura de erori publicată în BOA nr. 175 din 9 septembrie 2026 a modificat anexa XV, schema perioadelor de vânătoare, care pentru iepure indică acum vânătoarea la pas, cu ogari, în linie sau la pândă.
• Vânătoarea cu ogari este interzisă în sezonul de vară („media veda”, articolul 31.1), iar la vânătoarea iepurelui sunt interzise dispozitivele cu infraroșu și termice (articolul 5.2.b). Actul nu fixează un număr maxim de iepuri pe vânător.

În celelalte comunități în care trăiește, cum sunt Catalonia, Țara Bascilor, Cantabria sau Castilia și León, se aplică propriile lor norme, pe care această fișă nu le rezumă. Niciunul dintre aceste acte nu autorizează singur o anumită persoană: înainte de a ieși, verifică norma în vigoare, planul fondului de vânătoare, licența de vânătoare valabilă în comunitatea autonomă respectivă (licencia de caza) și autorizarea pentru teren. Datele biologice din Atlasul din 2007 descriu specia, nu situația ei legală actuală.

Surse

• Ballesteros, F. (2007). Lepus europaeus. Atlas y Libro Rojo de los Mamíferos Terrestres de España, pp. 473-475.
• Carro, F. și Soriguer, R. C. (2007). Lepus granatensis. Atlas y Libro Rojo de los Mamíferos Terrestres de España, pp. 476-478.
• SECEM. Lepus europaeus. Mamíferos de España y Portugal.
• Junta de Castilla y León. Temario del examen del cazador, versiunea 2024, secțiunile 2.3.2-2.3.4.
• Purroy, F. J. (2017). Liebre ibérica, Lepus granatensis. Enciclopedia Virtual de los Vertebrados Españoles. Museo Nacional de Ciencias Naturales.
• Carro, F. (2018). Liebre de piornal, Lepus castroviejoi. Enciclopedia Virtual de los Vertebrados Españoles. Museo Nacional de Ciencias Naturales.
• Junta de Castilla y León. Pliant despre tularemie pentru vânători.
• Real Decreto 1095/1989, articolul 1 și anexa I; Ley 42/2007, articolul 65; Real Decreto 139/2011.
• Navarra: Orden Foral 195E/2026, BON nr. 134, articolul 13.
• Aragon: Orden MAT/897/2026, BOA nr. 118, și corectura de erori, BOA nr. 175.

Întrebări frecvente despre iepurele de câmp