Efectele Secetei asupra Vânătorii: Analiză și Adaptare

Secetele sunt anomalii climatologice care apar din când în când. Au fost inevitabile în trecut și vor continua să fie, de aceea în acele zone unde apar cu atâta frecvență, cum este cazul arcului mediteranean, viața animalelor a știut să se adapteze. Învățând astfel cum să supraviețuiască în acele perioade în care apa va fi rară.

Dar, când secetele se prelungesc mai mult decât de obicei, acestea reprezintă o problemă gravă pentru viața animalelor. Fără a-și putea dezvolta ciclurile în mod normal, unele specii ar putea chiar să moară de sete.

Din nefericire, secetele devin mai intense și mai lungi pe măsură ce anii trec, afectând practica activității cinegetice. Cunoașterea mai multor informații despre consecințele lor și cum să facem o diferență este informație pe care orice vânător ar trebui să o știe.

Schimbările climatice și vânătoarea

Spania are o biodiversitate minunată și în același timp, tradiția sa în vânătoare este uimitoare. Regiunile Catalonia și Aragon sunt recunoscute pentru varietatea lor cinegetică, cea care atrage mii de vânători naționali și internaționali. Specii precum iepurele de câmp, mistrețul și potârnichea roșie abundă în aceste zone.

Cu toate acestea, aceste zone nu sunt străine de crizele hidrice, cele care alterează profund ecosistemele locale. Populațiile cinegetice sunt compromise de lipsa apei și de reducerea habitatelor lor naturale. Este incontestabil să asociem atunci secetele îndelungate cu schimbările climatice.

Temperaturile din ultimii ani sunt mai ridicate, ceea ce favorizează evaporarea apei. De asemenea, ploile au devenit neregulate, făcând ca perioadele fără ploaie să fie mai lungi, iar când există precipitații, acestea să fie mai intense și agresive cu inundațiile sau aversele lor. Niciuna dintre aceste condiții nu favorizează mediul faunei sau vegetației.

Un exemplu bun sunt pădurile catalane, cele care devin maro din cauza copacilor uscați de acolo. Seceta din Catalonia a fost istorică și catastrofală. Nu este de mirare, ecosistemele forestiere își epuizează capacitatea de rezistență și încep să cedeze în mod ireversibil.

Nu trebuie să ne îngrijorăm doar de cimitirul forestier, ci și pentru că, pe lângă creșterea dăunătorilor și stresul hidric, pădurile uscate favorizează apariția incendiilor forestiere. Poate că incendiile forestiere sunt un alt tip de fenomen natural, dar intensitatea lor din cauza condițiilor climatice extreme este îngrijorătoare. Astfel, nu doar restul vegetației și animalele sunt în pericol, ci și oamenii, vânători și nevânători.

Milioane de hectare cultivate ar putea fi pierdute într-un incendiu, la fel cum seceta poate limita utilizarea apei în piscine, terenuri de golf sau dușuri pe plajă. Făcând ca pierderile să fie pentru sectoarele cele mai evidente și pentru cele la care nu ne gândim în primul rând când vorbim despre acest subiect.

Efectele secetei asupra vânătorii

Secetele afectează toate sectoarele economice, de la agricultură până la turism, și bineînțeles, afectează activitatea cinegetică. Care sunt efectele cele mai dăunătoare în aceasta?

Trebuie făcută o distincție între vânătoarea mică și cea mare, deoarece consecințele sunt discutabile în fiecare dintre ele.

La vânătoarea mică

Lipsa ploilor impactează direct disponibilitatea apei și calitatea sa înfondurile de vânătoare. Ceea ce, în final, afectează speciile cheie ale vânătorii mici precum iepurele de câmp, iepurele iberic și potârnichea roșie.

Reproducerea și supraviețuirea tuturor acestor specii depinde de un mediu echilibrat, unul care cu secetele prelungite nu poate exista. Lipsa resurselor hidrice crește mortalitatea acestor specii, deoarece seceta favorizează propagarea paraziților și bolilor.

Cu ratele lor de natalitate compromise și ratele de mortalitate în creștere, vânătorii vor avea mai multe dificultăți în a observa și captura aceste prăzi. În cazul în care o fac, echilibrul ecologic ar fi foarte instabil pentru a permite vânătorii mici să îndeplinească rolul pe care l-a avut întotdeauna în acest context.

La vânătoarea mare

Vânătoarea mare în Spania este de asemenea afectată de secete. Calitatea trofeelor scade pe măsură ce seceta se intensifică și se prelungește. Este de așteptat, deoarece lipsa apei afectează populațiile de specii tradiționale ale vânătorii mari în zonele spaniole precum mistrețul, cerbul și căpriorul.

Cu cât aceste specii au mai puțină apă și hrană, cu atât exemplarele lor vor reduce în dimensiune și sănătate. Coarnele și colții lor vor pierde din calitate din lipsa unei bune nutriții. Dacă aceste animale nu se pot hrăni corect, nu se vor putea dezvolta așa cum se așteaptă de la ele, compromiţând astfel calitatea pe care o au ca trofee.

În același mod, aceste specii suferă între ele din cauza competiției pentru resursele limitate disponibile. Făcând ca multe dintre aceste exemplare să sufere un stres fiziologic mare și să fie mai puțin rezistente la bolile care le pot pândi.

Ratele de supraviețuire și de reproducere scad cu aceasta, iar vânătorii vor trebui să se străduiască dublu pentru a obține trofee de bună calitate. Dacă le obțin, se deschide și o dezbatere despre echilibrul ecologic, cel care oricum a fost deja alterat de secetă.

Cum poate contribui un vânător în fața consecințelor secetei?

Deși pare că consecințele secetei sunt înfricoșătoare, ca vânători putem contribui la echilibrul ecologic cu câteva acțiuni simple.

• Controlul competiției, reglând populațiile de specii care concurează direct cu acele specii cinegetice pentru resursele limitate. Adică, gestionarea prădătorilor.
• Selecția trofeelor mature și într-o vârstă puțin reproductivă. Lăsând deoparte vânătoarea acelor exemplare mai tinere care sunt în plină vârstă reproductivă.
• Asigurarea accesului la apă potabilă prin crearea și întreținerea adăpătorilor artificiale. Acestea trebuie instalate în zone strategice și în care animalele au acces.
• Plantarea de plante rezistente la secetă pentru a oferi adăpost și hrană speciilor cinegetice.
• Promovarea educației de mediu în rândul vânătorilor și încurajarea practicilor de vânătoare responsabile care contribuie la echilibrul ecologic.